Colectiv profesoral

Vlad_Gaivoronschi_FAUT

Prof. dr. arh. Vlad Gaivoronschi este conducatorul atelierului, profesor doctor la Universitatea Politehnica din Timişoara, Facultatea de Arhitectură. Din 2008 este membru în Comisia de Practică a Profesiunii  a Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor, coautor al ghidului UIA „Value of architecture enhancing the quality of life” şi in perioada 2010 – 2018 preşedinte al Ordinului Arhitecţilor, filiala Timiş.

A fost autor  a  peste 80 de proiecte de arhitectură, urbanism, design interior, restaurare, între care peste 50 edificate, obţinând peste 40  de selecţionări, nominalizări şi premii, între care 7 internaţionale. A fost prezent în expoziţii în ţară şi în străinătate – Budapesta, Viena, Leipzig, Szeged, Istanbul, Salonic, Bruxelles, Trier, Singapore, Barcelona,Tokyo, Seul, Berlin. În anul 2010, lucrarea sa City Business Centre Timişoara a reprezentat România în cadrul expoziţiei „Sustainable architecture in Europe” la Parlamentul European de la Bruxelles, fiind selecţionată în cadrul World Architecture Festival de la Barcelona în 2010 si Berlin in 2016, „winner” la  GERMAN DESIGN AWARDS in 2018.

Între cărţile publicate merită menţionate „Matricile spaţiului tradiţional” la ed. Paidea, Bucureşti, 2002, nominalizată în cadrul Bienalei Naţionale de Arhitectură, „Ioan Andreescu şi Vlad Gaivoronschi – discursurile (post)moderne ale arhitecturii”, ed. Fundaţiei Arhitext Design 2008 şi „Identitate şi alteritate în spaţiul urban” , împreună cu Ioan Andreescu, în 2009 la aceeaşi editură si „50-60, Proiectul Universitatii de Vest, Timisoara”, impreuna cu Otilia Hedesan si Rudolf Graef in 2014 la editura Universitatii de Vest. În anul 2012 a obţinut „Diploma de Excelenţă pentru Contribuţii Deosebite în Promovarea Arhitecturii Româneşti”  în cadrul Bienalei Naţionale de Arhitectură.

Gabriela Pascu

S.l. dr. arh. Gabriela Pașcu este membru al asociațiilor profesionale OAR, RUR, PACT, CILAC (Franța), TICCIH și sef de lucrari în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara.

Cercetarea sa doctorală, cu titlul « Le Patrimoine Industriel – Minier Facteur de Développement Territorial. Complexité et enjeux en Roumanie, en comparasion avec la France et la Grande Bretagne», a fost realizată în co-tutelă România-Franța. În prezent coordonează sau activează în cadrul proiectelor: Peisaje Interioare: Despre mină și oameni la Brad; Mina de Idei Anina; Casa cu Har Topârcea, proiecte axate, în special, pe valorificarea și promovarea patrimoniului industrial și vernacular.

Idiceanu-Mathé Dan

Dr. arh. Dan Idiceanu-Mathe

ovidiu_micsa

Dr. arh Ovidiu Micsa fotograf, doctor al Universitaţii Politehnica Timişoara cu o teză ce analizează percepţia spaţiului prin imagini fotografice. Este asistent asociat în cadrul Facultaţii de Arhitectură şi Urbanism din Timişoara. Atunci când nu face fotografie comercială îi face place să lucreze pe film cu aparate mecanice sau improvizate.

Daniel Tellman

Arh. Daniel Tellman este partener asociat in cadrul biroului Plancontrol, vicepreședinte pe probleme de educatie, stagiu si pregatire profesionala al Ordinului Arhitecților filiala Timis. Este absolvent de master si asistent asociat în cadrul Facultaţii de Arhitectură şi Urbanism din Timişoara. Face fotografie analogica cu timp lung de expunere si coordoneaza proiecte studentesti ce au ca si scop valorificarea și promovarea patrimoniului istoric.

Luminita_Pascu     

Arh. Luminita Pascu

Simina Cuc

Arh. Simina Cuc, asistent asociat în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, este arhitect asociat la Andreescu & Gaivoronschi și co-fondator al platformei de colaborare F O R (2017 – prezent).

Pe lângă activitatea cotidiană, Simina a activat și activează în proiecte multidisciplinare (REMO – consultanță pentru Home Office) și proiecte culturale (făcând parte din echipa Anualei și apoi Bienalei timișorene de arhitectură în perioada 2014-2019, unde a avut rolul de inițiator și coordonator al proiectelor din cadrul TM2021). Co-fondator și vicepreședinte al asociației MOJAR, a făcut de asemenea parte din echipele proiectelor undelocuiesc.eu (2016), Upgrade My City (2016-2018), și nu în ultimul rând, FABER (2017 – prezent).

Partene Eva       

Dr. ing. Eva Partene este absolventă a Facultății de Construcții din Timișoara, promoția 2009, cu master în „Concepte de proiectare avansată a structurilor metalice și compuse oțel-beton” și doctorat cu tema „Studiul comportării pereților din zidărie la acțiuni seismice. Consolidarea pereților din zidărie cu materiale compozite polimerice.” Din 2007 a început să lucreze ca desenator și ulterior ca inginer proiectant în mai multe firme din oraș cu proiecte importante la nivel local, având și experiență la nivel de administrație locală ca arhitect șef în două comune. În prezent are o mică afacere în domeniul proiectării în construcții. Din 2012 este cadru didactic asociat în cadrul Departamentului de Construcții Civile și Instalații și ulterior din 2016 și în cadrul Departamentului de Arhitectură.

Dr. ing. Mihai Fofiu este absolvent al Facultății de Construcții din Timișoara, promoția 2010 secția inginerie civila in limba engleza, masterand al aceleiași facultăți cu specializarea ,,Structuri” în 2012 si „Dezvoltare Durabila: Auditul Energetic si Protecția la incendiu” 2013, in 2017 a obținut titlul de doctor inginer cu teza „Retrofitting the precast RC wall panels using externally bonded CFRP laminates”, sub îndrumarea prof. dr. ing Valeriu STOIAN. Din 2016 este cadru didactic asociat la Facultatea de Arhitectură din Timișoara, din 2014 este Auditor Energetic gr II, din 2016 Evaluator imobiliare ANEVAR, din 2019 auditor energetic Gr. I, in 2016 a absolvit cursul „Advanced course in materials, techniques and design approaches for the structural strengthening” organizat de Universitatea din Minho, Portugalia.